"Captivi în Yadah" - Madeleine L'Engle

"Captivi în Yadah", de Madeleine L'Engle

 Sunt la capitolul opt ("Călătoria în interior") al cărţii "Captivi în Yadah", de Madeleine L'Engle. Aceasta este cartea a doua a seriei "Cvartetul timpului". Acum câtva timp am terminat de citit şi prima carte a seriei, "Călătorie în a cincea dimensiune" şi pot spune că se numără printre cărţile mele preferate.

 În "Captivi în Yadah", mezinul familiei, Charles Wallace, se îmbolnăveşte, din cauza echtroilor, care vor să-l omoare. Meg, sora lui mai mare, împreună cu cherubinul Proginoskes  trebuie să-i înfrângă pe echtroi pentru a-l salva pe Charles.

În această luptă li se vor alătura şi Blajeny (unul dintre Profesori), domnul Jenkins, Calvin (cel mai bun prieten al lui Meg) şi Sporos (o farandolă din corpul lui Charles).

 Echtroii sunt cei care urăsc, sunt fiinţe ne-numite care distrug tot ce le stă în cale.

 Cherubini este de fapt un heruvim, dar nu aşa cum ne imaginăm noi că arată. El seamănă cu o mulţime de dragoni strânşi la un loc.

 Profesorul este cel care îi învaţă pe copii cum îl pot salva pe Charles.

 Farandolele ajută la producerea energiei necesare unui corp. Acestea trăiesc în mitocondrii. Sporos este una din farandolele lui Charles. Din cauza echtroilor, farandolele din corpul lui Charles mor. Astfel, nu mai este produsă energie, iar viaţa lui Charles este pusă în pericol.

 Cu ajutorul lui Blajeny, Meg şi tovarăşii ei intră în una din mitocondriile lui Charles, pentru a afla ce este în neregulă cu farandolele. Sunt curioasă să văd ce vor descoperi acolo, dar şi dacă vor reuşi să-l salveze pe Charles.

"Inimă de piatră" de Wilhelm Hauff

"Inimă de piatră" de Wilhelm Hauff

  Eu citesc... "Inimă de piatră", de Wilhelm Hauff. Am citit această carte cu mare plăcere, dar ce m-a impresionat cu adevărat este mesajul pe care îl transmite. Şi acesta reiese cel mai bine din ultima replică a lui Peter Munk, personajul principal: "Am cunoscut în viaţa mea şi bogăţia, şi sărăcia. Am fost sărac, când eram bogat, şi am fost bogat , când eram sărac. Am avut cândva palate mari de piatră, dar şi inima din pieptul meu tot de piatră era. Acum am doar o căscioară cu sobă , dar în piept îmi bate o inimă vie, fierbinte." Ce vrea să spună Peter Munk cu asta? Ei bine, după ce ajunge să-şi vîndă inima doar pentru a fi bogat, îşi dă seama că de fapt banii nu aduc fericirea. Şi totuşi... ce s-a întâmplat de fapt?

   La început, Peter porneşte în căutarea Omuleţului-de-Sticlă pentru a se îmbogăţi. Atunci când îl găbuieşte, Omuleţul îi făgăduieşte să-i îndeplinească trei dorinţe. Peter însă şi le alege cu nechibzuinţă: îşi doreşte să danseze precum Wilme cel Frumos şi să aibă atâta bănet în buzunar cât are însuşi Ezechiel Zdrahonul, dar totodată vrea să fie stăpân pe cea mai bună şi mai mare sticlărie din Pădurea Neagră. Şi când lucrurile încep să meargă prost...

  ...decide să-i ceară ajutorul lui Mihail Uriaşul. Acesta îi oferă o sută de mii de guldeni, în schimbul inimii sale. Peter se învoieşte, aşa că primeşte o inimă de piatră în locul celei adevărate. Acum el poate începe o nouă viaţă, lipsită de griji. Primul lucru pe care îl face este să cutreiere lumea. Vizitează minunate clădiri, se uită la tablouri celebre, ascultă muzică divină, dar nimic nu-l bucură, căci inima lui este rece, de piatră. Are parte de mese bogate, şi zile întregi şi le petrece la cârciumă, jucând jocuri de noroc. Se însoară cu una din cele mai frumoase fete din sat, dar ajunge să o bată cu cravaşa, doar pentru că aceasta se îndurase să dea o înghiţitură de vin unui bătrânel nevoiaş. Dar... surpriză! Bătrânelul este însuşi Omuleţul-de-Sticlă! Pentru fapta sa urâtă, Omuleţul îi dă lui Peter doar 7 zile pentru a se căi!

  Dar cum să se căiască dacă n-are suflet? Peter trebuie să îl înfrunte pe Mihail Uriaşul pentru a-şi recupera inima. Şi chiar reuşeşte! După această aventură, Peter îşi dă seama că preferă să fie sărac, dar să se bucure de viaţă, decât bogat şi să aibă o viaţă nefericită!

O carte care mi-a plăcut din toate punctele de vedere. Îi acord 5 ★ ★ ★ ★ ★.

"Micuţele doamne" - Louisa May Alcott

"Micuţele doamne"

    Recunosc, această carte am citit-o acum un an, dar n-am scris pe blog despre ea, deşi este una dintre cărţile mele preferate. "Micuţele doamne", de Louisa May Alcott este o carte despre tragica poveste a unei familii nevoiaşe. Meg, Jo, Beth şi Amy March sunt nevoite să se descurce singure, să se maturizeze, căci tatăl lor este plecat la Washington, pentru a lupta în Războiul Civil, iar mama se ocupă de slujba sa. Fetele trebuie să demonstreze că sunt cu adevărat nişte micuţe doamne, având grijă de treburile gospodăreşti şi făcând singure rost de bani. Totuşi, fiecare dintre ele se simte nedreptăţită atunci când vede viaţa uşoară şi fără griji a celorlalte fete de vârsta lor. 

    ► Atunci când Jo se împrieteneşte cu Theodore, nepotul domnului Laurence, un bărbat foarte bogat , totul devine mai uşor. Domnul Laurence îi dăruieşte lui Beth un pian, se împrieteneşte cu Jo, ba mai mult, le pregăteşte o masă festivă fetelor. Şi pe lângă toate acestea, domnul Brooke, meditatorul lui Theodor, vrea să o ceară pe Meg în căsătorie! 

    ► Însă fericirea se risipeşte, făcând loc tristeţii, căci mama fetelor primeşte o telegramă prin care este anunţată că soţul său, plecat în Războiul Civil, a suferit un accident grav. Ea şi domnul Brooke sunt nevoiţi să plece la Washington, fetele rămânând de data aceasta pe cont propriu. Pentru a face rost de bani pentru călătoria la Washigton, Jo face un sacrificiu -  îşi vinde părul. 

     ► Şi totuşi povestea nu se termină aici. După ce mama pleacă, altă nenorocire se abate asupra familiei March - Beth se îmbolnăveşte de scarlatină. Deşi este la un pas de moarte, grija şi protecţia oferită de către surorile ei o salvează. În ciuda greutăţilor prin care au trecut cele patru copile, totul se termină cu bine, mama şi tata întorcându-se acasă, retrăind povestea lor de dragoste din urmă cu 20 de ani, căci domnul Brooke şi Meg devin un cuplu. 

Cum vi se pare? Mie una mi-a plăcut enorm această dramă de familie, vă recomand s-o citiţi şi voi!

Îi acord 5 ★ ★ ★ ★ ★.

O carte de 10+.

"Fata cu portocale" - Jostein Gaarder

   Salutare! Tocmai am terminat de citit cartea "Fata cu portocale", de Jostein Gaarder. Cum am citit puţin şi din "Lumea Sofiei" (cartea care i-a adus un imens succes scriitorului, vânzându-se în peste 10 milioane de exemplare), am găsit o oarecare asemănare între cele două cărţi:

   1. Scrisori  -  În "Fata cu portocale", un tânăr primeşte o scrisoare de la tatăl său mort de unsprezece ani. 

                      - În "Lumea Sofiei", Sofia primeşte lecţii de filosofie prin corespondenţă.

   2. Relaţia la distanţă dintre părinte şi copil

   3. Întrebări referitoare la propria viaţă

° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° ° °   
Dar acum să vorbim despre "Fata cu portocale". După cum am spus mai devreme, Georg Røed, în vârstă de 15 ani, primeşte o scrisoare de la tatăl său mort de unsprezece ani, din cauza unei boli grave. Scrisoarea fusese găsită de către mama băiatului,  în vechiul cărucior sport din pod. În această scrisoare, tatăl îi povesteşte fiului o mulţime de aventuri din tinereţea sa, inclusiv întâlnirea cu "Fata cu portocale". Scopul scrisorii este acela de a-i pune fiului o  întrebare foarte importantă:                                                                  

"-Ai fi ales ca odată să trăieşti o viaţă pe Pământ, scurtă sau lungă, peste sute de mii sau peste sute de milioane de ani, ori ai fi refuzat să participi la acest joc, pentru că nu acceptai regulile?"                 

Tu cum ai răspunde la această întrebare?